Nu există întrebări proaste, doar oameni proşti.

joi, 20 august 2009

Nefiresc

Am fost acuzat, spun eu pe nedrept, ca as fi prea flegmatic si distant atunci cand mi se fac reprosuri. Da sunt flegmatic, e felul meu de a fi, e felul meu de ati vorbi, de a ma comporta cu tine. De ce nu intelege lumea ca in spatele acestei atitudini nu se afla rautate, nu se afla ganduri meschine si cu atat mai putin dorinta de a-mi bate joc de cineva?
Daca am o problema o simt, de ce sa ma agit povestind altora despre ea.
Surpriza! Nimanui nu-i pasa cu adevarat de tine.
De mila nu am nevoie, uneori sunt milos cu altii dar ma feresc sa am parte de mila lor.
Dozate in fraze prefacute vorbele altora de imbarbatare nu valoreaza nimic. Absolut nimic.
In timp am invatat ca povestea ta e doar o piedica pentru amicul tau de a-si descarca sufletul. Prin urmare prefer sa spun pas si sa ascult mai degraba povestea ta, durerea ta decat sa filozofez in jurul unui subiect de care tie nu-ti pasa.
Suntem oameni si oamenii sunt cele mai prefacute fiinte. Iubim. Spunem ca am face orice pentru cineva, dar suntem prefacuti, nu o facem decat pentru noi. Gestul de a ne sacrifica ne inalta in proprii nostri ochii, prea rar in ochii altora. Pentru ca suntem egoisti, pentru ca nu ne gandim cu adevarat la altcineva decat la propria persoana.
Sa-l vad pe cel care ar face orice pentru un necunoscut. E nefiresc, nu-i asa? Sau mai degraba lipseste doza de egoism necesara orgoliului propriu.
Cat de valoros te poti considera daca faci orice pentru cineva care face, la randul sau, orice pentru tine?

7 comentarii:

Saturnianul spunea...

Nimeni nu cred c-ar face ORICE pentru un necunoscut. Eu unul, ştiu că nu. Pot să mă autosugestionez că da ca să mă simt bine faţă de mine însumi. Dar în realitate, ştiu că nu.

Dar mai ştiu ceva. Că orice cunoscut a fost mai întîi un necunoscut. Şi mi s-a întîmplat să simt, foaaarte rar (de 2 ori, ca să fiu sincer :D), ceva de genul: ăsta e un necunoscut pentru care cred că aş putea să fac orice dacă mi-ar deveni (suficient de) cunoscut.

Dacă povestesc cuiva de o problemă a mea, nu înseamnă neapărat pentru că îi pasă acelei persoane de mine, ci pentru că povestind, mă face pe MINE să mă simt mai... uşurat. Dar rămîn lucruri pe care le spun numai unei persoane despre care simt că-i pasă de mine.

Blogorescovici spunea...

Orice cunoscut a fost mai intai un necunoscut imi place cum suna, cei doi necunoscuti ptr care ti s-a parut ca ai face orice erau indeajuns de cunoscuti insa, altfel ai fi simtit lucrurile astea pt orice necunoscut si era nefiresc nu-i asa?
Cred ca o fapta lipsita total de egoism ar fi sa faci un gest maret pt cineva de pe strada, pe care il vezi pt prima data in viata ta.
Ar fi o nebunie, dar ar fi cu adevarat ceva maret si dezinteresat.
Prin faptul ca povestesti unei persoane o problema de-a ta, desi nu-i pasa de tine consider ca ii ingreunezi starea cu o povara morala iar asta o consider o dovada de egoism caracteristica oamenilor...iar tu esti extraterestru ce naiba :)

Lia spunea...

"De ce nu intelege lumea ca in spatele acestei atitudini nu se afla rautate, nu se afla ganduri meschine si cu atat mai putin dorinta de a-mi bate joc de cineva?" - dar ce se afla de fapt?

Lia spunea...

Si daca in spatele atitudinii tale, nu sunt defectele enumerate de tine, atunci de ce preferi sa fii catalogat asa cum nu esti?

Blogorescovici spunea...

@ Lia: se afla un om, uneori flegmatic sau poate doar perceput asa al carui ultim gand ar fi sa faca pe cineva sa se simta prost. Am observat ca pe unii oameni ii deranjeaza adevarul si atunci te catalogheaza gresit.
Personal nu-mi pasa cum sunt vazut atat timp cat stiu ca am fost corect cu mine iar ce am enumerat nu sunt neaparat defecte, sa sti ca si un flegmatic poate fi uneori al naibii de simpatic :)

Saturnianul spunea...

@Blogorescovici: Nu cred că îndeajuns de cunoscut are vreo revelanţă. Sunt filtre mult mai profunde care depăşesc uneori capacitatea de înţelegere şi explicare la nivel raţional. În viaţa mea există şi au existat multe persoane care mi-au devenit îndeajuns de cunoscute la un moment dat. Şi, cu toate astea, numai faţă de două am simţit că aş putea face orice :)

Blogorescovici spunea...

@ Saturnianul: vroiam sa arat ca o caracteristica a omului este egoismul. Intr-un final tot ceea ce facem o facem pentru noi, pana la urma singura persoana fata de care am face orice este propria persoana, frumos spus ca ai simtit ca ai putea face orice dar personal nu am ajuns sa fac orice pentru nimeni si cred ca nici tu.
Acum putem bineinteles dezvolta o intreaga filozofie pe marginea acestui subiect: cat inseamna orice, cat de rationali putem fi si totusi sa facem orice... dar la fel cum tu ai ajuns la concluzia ca nu exista iubire absoluta eu cred in continuare ca omul are in gene trasatura de egoist

Totalul afișărilor de pagină