...

Au trecut 7 poate 8 ani de atunci...

Toti colegii te-au uitat, imi pare rau ca nu pot fi cel care sa-ti spuna ca va ramane ceva din amintirea ta vesnic creionat pe retina sa.
Si eu te-am uitat, colegul tau de banca, primul tau coleg care nu te-a condus pe ultimul drum, cel care nu a putut sa o faca sau nu a vrut dintr-un fel absurd de a vedea lucrurile.
Am uitat ca ai plecat.
Poate, intr-o zi am sa uit si faptul ca ai fost prima fata care m-a suparat, indragostit fiind de ea atunci cand nu mi-a oferit destula atentie.
Ai crede ca in urma unui om ar trebui sa ramana mai mult de cateva randuri, ai crede ca oamenii ar trebui sa fie blestemati sa nu uite...dar poate in felul asta isi protejeaza aripile cu care zboara in fiecare noapte in lumea ta.
Poate ca amintirea le-ar distruge.
Fara sa-ti dai seama m-ai invatat multe, fara sa-mi dau seama am trecut peste ani ignorant si visator asa cum eram si atunci cand ne jucam impreuna. Prea putin ne-am jucat, teribil de putin...

Am scris randurile astea pentru ca mi-am adus aminte de tine, pentru ca mi-as fi dorit sa ne fi jucat mai mult...nimic altceva.

Sau poate ar mai fi ceva, mi-as fi dorit sa scriu mai frumos pentru tine...ai fi meritat mai mult.
Mult mai mult.