Nu există întrebări proaste, doar oameni proşti.

duminică, 27 decembrie 2015

Loteria bonurilor fiscale sau cum nu se face loto

A trecut ceva vreme de cand am primit uimit primul bon fiscal in satul mioritic in care mi-am facut primii ani de scoala si unde ma retrag cu drag adesea pentru o gura de aer mai putin poluata. Sincer mi-a venit sa rad cand celui din fata mea vanzatoarea i-a reprosat ca nu i-a spus din timp ca urmeaza sa ii plateasca cu bonuri, dupa care a scos acrita de sub pult calculatorul de buzunar si ii tasta cu scarba bietului om cele 3 paini si ruda de salam pe care vroia sa le cumpere, probabil nu stia ca si bonurile trebuie sa treaca prin casa de marcat.Da, am ras, pentru ca uneori si evaziunea e simpatica, are farmecul ei chiar daca se pedepseste atat de aspru, are adeptii ei pe care nu ii cumperi cu cativa ani de puscarie. Cand mi-a venit randul nu m-a intrebat cu ce am de gand sa ii platesc, pesemne figura mea nefamiliara nu ii inspira incredere si am primit atat de legalul bon pe care desi aveam obligatia sa il solicit, spre rusinea mea l-am lasat scarbit pe pultul unsuros al distinsei doamne acre. Lucrurile s-au schimbat de atunci, pentru o vreme lumea ii cerea doamnei de la magazin bonul in speranta unui castig fabulos ca doar ii spune loterie. Unii mai speculanti faceau curat in jurul magazinului poate-poate s-o nimeri castigator tocmai unul aruncat de vreun neatent sau neiubitor de castiguri senzationale. In aprilie oamenii au castigat la loto, 6 lei, apoi evaziunea care transpirase usor a legalitate a pus capul linistita la loc pe perna pentru a naste monstrii in continuare. Astazi pe casa de marcat din magazinul din sat s-a asezat praful, figura mea nefamiliara nu mai inspira neincrederea necesara pentru a primi mult doritul bon iar eu nu mai am nici o sansa sa castig fabuloasa suma care intre timp s-a ridicat la maximul istoric de 772 de lei (luna noiembrie). Stiu ca e normal si legal sa te preocupe sanctionarea evaziunii fiscale ceea ce consider ca trebuie sa sanctionez acum insa este ipotenta unei loterii care se vrea sa puna umarul la stoparea unui flagel. Suma castigatoare e jalnica si nimeni nu isi va aduce aminte sa ceara bonul fiscal cu gandul la acest castig, daca milionul era impartit cel mult la zece (100000 lei minim/castigator) va garantez ca nici un roman nu ar mai fi parasit magazinul fara bon fiscal.

0 comentarii:

Totalul afișărilor de pagină