Era o vreme, mai devreme cand conta ce spui. Cand apareai pe sticla doar daca aveai de impartasit din intelepciunea ta.
Era o vreme cand erai respectat daca aveai studii superioare, pe usa garsonierei confort trei din Ferentari iti agatai cu mandrie placuta cu : D-nul inginer. Era o vreme cand nu iti era rusine sa stai in mizerie si sa accepti ceea ce esti pentru ca stiai ca eforturile tale de a termina o scoala vor fi recompensate cu o slujba buna, un salar bunicel si un loc pe o lista nu prea lunga de apartamente ce pareau palate pe langa garsoniera sau camera de camin in care iti duceai veacul.
Era o vreme cand o duceai la fel de greu ca acum, dar aveai promisiunea ca lucrurile nu vor ramane vesnic asa.
Era o vreme cand inconjurat de negura si condus de imbecili aveai incredere ca imbecilii vor face ceva si pentru tine.
Era o vreme care nu mai e acum. Era altceva, la fel de trist si monoton, incorect si uneori abject, dar parca era pierduta undeva si speranta, mizerabila si trista astazi nu mai e nici aia.
Mama ei de criza sau mai bine zis: Mama voastra la toti!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu